joi, 7 iulie 2011

Uleiul de maslina face minuni



Medicul Ioan Nedelcu, specialist în boli dermatologice la Spitalul Elias din Bucureşti vă învaţă ce întrebuinţări puteţi da uleiului de măsline extravirgin. Astfel, specialistul vă pune la dispoziţie 20 de
reţete ce vă pot ajuta în ameliorarea unor afecţiuni, precum şi remedii utile în cosmetică.
1. Paradontoza
Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că este mult diminuat pericolul parodontozei. Folosiţi ulei de măsline de trei ori pe zi.
2. Ulcerul duodenal
Se bate un albuş de ou prospăt cu o linguriţă de zahar pudră şi o
lingură de ulei de măsline până se face cremă. În fiecare dimineaţă se consumă acest amestec pe stomacul gol timp de 10 zile.
3. Gastrita
O lingurita de ulei de măsline extravirgin luată înainte de fiecare
masă protejează stomacul împotriva ulcerului şi gastritei.
4. Constipaţia
Dacă se consumă o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu
zeamă de lamâie sau cafea se previne constipaţia.
5. Balonări şi arsuri la stomac
Folosiţi 250ml de ulei de masline presat la rece, 1 kg de miere de
albine şi 4 lamâi trecute prin maşina de tocat carne. Se amesteca
totul şi se ţine în borcane la frigider. Se iau 3 linguri pe zi cu 30 minute înaintea meselor. Cura cu salata de pătrunjel este de asemenea eficientă. Se mănâncă zilnic, timp de două săptămâni o legatură de patrunjel tăiat mărunt, la care se adaugă puţin ulei de măsline şi puţină lămâie. Este şi un detoxifiant excelent al organismului.
6. Eliminarea pietrelor de la vezica biliară
Reţeta 1: Folosiţi 200 grame de ulei de măsline, un gălbenuş de ou,
zeama de la o lămâie, 40 ml. coniac natural de bună calitate, 1
linguriţă de zahar, miere naturală. Se amestecă şi se bea cu
înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreapta, cu picioarele
la piept. Urmariţi-vă scaunul şi veţi observa că aţi eliminat
pietricele.
Reţeta 2: Folosiţi 250 ml ulei de măsline. Cantitatea se bate puternic cu zeama de la trei lămâi până ce uleiul devine lăptos. Beţi acest amestec două zile la rând.
7. Eliminarea pietrelor de la bilă
Se râşnesc seminţe uscate de pepene roşu. Timp de 10 zile, dimineaţa pe nemâncate se ia o linguriţă din pulberea obţinută împreună cu o lingură de ulei de măsline presat la rece şi se stă culcat pe partea dreaptă 20 minute. Tratamentul durează 3 luni, câte 10 zile pe lună.
Se pun opt linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori/zi.
11. Ciocuri pe coloană
Alifia de sânziene: 20 grame de plantă uscată, bine mărunţită se pun la macerat timp de 12 ore în 30 mililitri spirt sanitar, într-un borcan închis ermetic. Se adaugă 200 ml ulei de măsline şi se ţine în"bain marie" timp de 3 ore, agitând vasul din când în când. Se lasă în repaus trei zile, după care se filtrează.
După filtrare, se pune într-un vas pe foc şi se adaugă 50 grame ceară de albine, amestecându-se continuu până se topeşte.
După răcire, se păstrează la rece. Se fac fricţionări de-a lungul coloanei vertebrale în fiecare seară.
12. Arsuri
Uleiul de măsline s-a dovedit eficient pentru calmarea arsurilor. Se combină cu albuş de ou şi se aplică pe locul afectat.
13. Ten deshidratat
În cazul tenului obosit şi uscat, uleiul de măsline se foloseşte sub formă de comprese călduţe pe pomeţi, pe frunte sau tâmple.
După câteva minute, compresele se înlătură şi se clăteşte faţa cu apă călduţă. Sunt suficiente câteva asemenea proceduri pentru ca tenul să îşi recapete strălucirea. Uleiul înmoaie pielea, hidratează, regenerează şi ajută la îndepărtarea impurităţilor.
14. Creme antirid
Pentru tenul ridat şi uscat este recomandată o mască dintr-un ou crud bătut bine, o lingură cu miere şi o lingură cu ulei de măsline. În acest amestec se poate adauga şi puţin suc de fructe
sau legume - lămâie, pepene, morcovi, castraveţi. Masca se aplică pe faţă pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Se repetă de trei ori pe săptămână. Efect de întinerire a tenului şi de netezire a ridurilor are şi masca din ulei de măsline amestecat cu tărâţe, care se aplică în acelaşi mod.
15. Tonifierea tenului
Se amestecă o lingură cu ulei de măsline şi suc de castravete. Se adaugă argilă până se obţine o pastă care se aplică pe faţă în strat subţire timp de 20-30 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Daca tenul este foarte uscat, doza de ulei poate fi mărită. Pentru hidratare, uleiul de măsline se poate combina cu argilă şi gălbenuş de ou. Pentru ca măştile să îşi facă efectul, trebuie repetate o dată la două zile.
16. Pete maronii
Amestecaţi bine o lingură de mălai cu un sfert de linguriţă de pudră din coaja de portocală (se poate realiza din cojile uscate de la o portocală, măcinate fin într-o râşniţă de cafea), o lingură de
lapte bătut şi o linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe faţă şi pe decolteu, lăsând-o să acţioneze până când începe să se usuce. Masaţi uşor pielea cu degetele, până când devine strălucitoare.
Clătiţi faţa mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă cât mai rece. Veţi îndepărta astfel petele maronii, iar pielea va deveni netedă şi catifelată.
17. Masca pentru ten gras
Amestecaţi bine o linguriţă de mălai cu câteva picături de zeamă de lămâie verde, jumătate de linguriţă de lapte şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe piele, lăsând-o să acţioneze o jumătate de oră. Clătiţi din abundenţă cu apă călduţă.
18. Contra acneei
Comprese cu ulei de măsline: încercaţi amestecul urmator: ulei de masline virgin, plus 100 de picături de ulei aromat de lavandă (ulei esenţial, nu industrial). Se amestecă bine şi se aplică pe coşuri sub formă de comprese sau se fricţionează uşor. Primele efecte apar după câteva zile.
19. Mâini şi unghii
Pentru a va întări unghiile, înmuiaţi-le timp de 10 minute în ulei de măsline căldut, o dată pe săptămână. Ele vor deveni mai puţin casante. Aceasta practică are meritul de a reduce cuticulele.
Dacă aveţi mâinile uscate, roşii sau crăpate, încălziţi puţin ulei de măsline într-un bol la cuptorul cu microunde (atentie, uleiul de măsline nu trebuie sa fiarba!). Înmuiaţi-vă mâinile timp de 15 până la 20 de minute, o data la două zile şi pielea se va calma. Pentru a avea mâini cu pielea fină, masaţi-le cu ulei de măsline amestecat cu o linguriţă de zahăr.

8. Probleme hepatice sau biliare
Se pot lua 1-2 linguri de ulei dimineaţa înainte de masă sau 1-2
linguri de ulei înaintea fiecărei mese. Este recomandat ca după înghiţirea uleiului să se stea culcat o jumatate de oră pe partea dreaptă. Daca medicul constată ca pietrele sunt destul de mici pentru a putea fi eliminate fără să se blocheze, se amestecă o jumătate de ceaşca de ulei de măsline cu o jumătate de ceaşca cu suc de lămâie sau grapefruit şi se bea seara înainte de culcare. Dimineata se bea ceva fierbinte şi apoi e posibil ca pietrele să fie eliminate. Alteori se poate posti două zile înainte, bând suc de mere din două în două ore, iar în cea de a doua seară se bea amestecul de ulei şi suc de lămâi.
Astfel se va curăţa vezica, se vor dizolva sau elimina pietrele mici.
9. Artroza
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav. Masajul cu ulei de măsline şi suc de lămâie este şi el
eficient. Încălziţi pe foc un amestec de ulei de masline şi suc de lămâie, apoi masaţi-vă cu el articulaţiile dureroase. Aplicaţi un bandaj şi lăsaţi-l şi peste noapte.
10. Reumatismul
Se fierb 10 minute: o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml apă şi 40 grame untură nesărată. Se bea foarte caldă mai multe seri la rând. După două ore, la culcare, se bea un decoct de cruşin (o linguriţă la cană, fiert 3 minute). Tratamentul se face o dată pe an, timp de 7 zile.

20. Îngrijirea părului
Uleiul de măsline conferă strălucire părului uscat şi deteriorat. Pentru acest tip de păr este indicată o mască hidratantă pregatită dintr-un gălbenuş de ou şi o lingură cu ulei de măsline. Părul se
masează cu acest amestec cu 20 de minute înainte de baie. Uleiul de măsline trebuie folosit însă în cantitţi mai mici, pentru ca în exces poate provoca o uşoară îngrăşare a părului. Contra căderii părului se fac frecţii ale pielii capului cu ulei seara, timp de 10 zile.


luni, 4 iulie 2011

Ce poate face o frunza de brusture....


SPONDILOZA LOMBARA
Discopatia cervicala se vindeca total cu frunza de brusture
In randurile care urmeaza va prezint un tratament naturist cu ajutorul caruia m-am vindecat, dupa lungi suferinte, de discopatie cervicala. Se ia o frunza de brusture (captalan, lipan) lat. Petasites officinalis, care creste din primavara si pana toamna pe toate santurile, pe maluri de rauri si de paraie, pe sub umbra umeda, de paduri. Frunza proaspat culeasa se pune seara inainte de culcare sa stea 10-15 minute

Licori magice pentru sanatate si putere




Este ieftin si nu aveti nimic de pierdut
Antica o licoare care te tinea in putere
In vremea faraonului Amenhotep al IV-lea, care si-a luat apoi numele de Akhnaton, la porunca acestuia, a fost elaborata o reteta miraculoasa, dupa care s-a preparat o bautura numita Antica.
Oamenii de rind ii spuneau humus, adica pamint, sol. De fapt, licoarea aparuse mai demult, in vremea lui Amenhotep al II-lea. Ea era menita sa ii mentina mereu in putere pe sclavii ce construiau maretele piramide. Bautura aceasta curata bine vasele de singe si asigura o viata indelungata.
Licoarea a fost preparata de preotii egipteni, care cunosteau tainele organismului, plantele - salbatice si cultivate - si toate virtutile acestora.
Preotii foloseau si ei, la rindul lor, aceasta bautura pe care o preparasera, dar in doze mai mici, deoarece ei munceau mai putin decit sclavii de la piramide si, totodata, nu stateau tot timpul in soarele arzator al desertului.

Bautura cu usturoi si lamaie

Licoarea egipteana, care avea si rolul de a mentine si regla echilibrul vitaminelor din organism, a primit numele de Antica, de la cele doua componente: An = usturoi si Tica = lamaie. Cele doua componente asigura toata gama de efecte miraculoase ale acestei bauturi.
Vitamina A sporeste densitatea si elasticitatea pielii, protejeaza limfa si impiedica transpiratia in exces. Usturoiul, care este bogat in vitamina A, mai contine siliciu, iar acesta are un rol important in reinnoirea maduvei osoase si hematopoeza (fabricarea de globule rosii tinere). Tot in usturoi se gaseste un element foarte rar, dar extrem de necesar - germaniul. Acesta favorizeaza formarea tesutului muscular.

Prepararea miraculosului remediu

Se folosesc patru lamai maricele, bine coapte, cu coaja subtire si trei capatani de usturoi. Lamaile se spala si se sterg, apoi se stoarce zeama intr-un vas de sticla, foarte curat (borcan). Coaja si pulpa ramase se dau prin masina de tocat si se pun intr-un alt vas (borcan). Capatanile de usturoi se curata, iar cateii se zdrobesc (ca pentru mujdei).
Zeama lamailor, cojile si pulpa (date prin masina) si mujdeiul de usturoi se pun toate intr-o oala emailata; dupa ce s-au amestecat bine se toarna in oala doi litri apa fiarta si racita. Oala se leaga cu o bucata de tifon pus in doua si se pune in frigider, pentru 72 de ore. Nu trebuie sa ne temem ca frigiderul va prinde miros de usturoi - lamaia il va face sa dispara.
Dupa cele trei zile (72 de ore), continutul din vasul emailat se strecoara prin patru straturi de tifon, se pune in doua sticle de cite un litru si se inchid sticlele etans. Licoarea se va pastra la frigider.

Administrarea acestui  leac

1-    Se ia timp de cinci zile, de cate patru ori pe zi cite 50 ml, cu 30 minute inainte de masa.
2-    Apoi se face pauza timp de zece zile, dupa care procedura se repeta.
3-    Cura dureaza cinci luni, dupa care se face pauza timp de doua luni.

Prin folosirea acestei licori se previne orice raceala, organismul are la dispozitie un excelent tonic (indeosebi primavara). Se recomanda sa fie folosit chiar si de catre persoane perfect sanatoase.
Acest preparat poate fi considerat un remediu universal, deoarece este capabil sa vindece aproape toate afectiunile tractului gastro-intestinal si disfunctiile hepato-biliare (mai putin calculoza biliara si afectiunile de vezica biliara). Preparatul curata rinichii, dezinfecteaza caile urinare, vindeca stenocardia, restabileste inima dupa infarctul de miocard, grabeste resorbtia cicatricelor postoperatorii.
Daca se frictioneaza cu acest decoct radacina parului si se pun chiar comprese, dispar senzatiile de mincarime si matreata. In cazul mirosului neplacut al gurii, se clateste gura cu decoct si se si inghit, 1-2 guri. Preparatul curata intestinul subtire, inlatura avitaminozele si constipatiile. De asemenea, este un remediu in scorbut si in tuberculoze.




E bine sa stii...




PENTRU INFORMAREA VOASTRA


VA ROG SA ALOCATI 5 MINUTE PENTRU A CITI URMATOARELE INFORMATII,SI SA
LE TRIMITETI MAI DEPARTE TUTUROR CELOR APROPIATI VOUA

DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA
CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE
CANCERUL, JOHN HOPKINS (NOTA Andrei- Celebra Universitate americană)
S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.


  1.. Cu totii avem celule canceroase in corp. Aceste celule nu
apar,insa, la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde. Cand
doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul
lor dupa tratamentele efectuate,inseamna doar ca testele sunt
incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.


  2. Celulele canceroase apar in corp de 6 pana la 10 ori in timpul
vietii unui om.


  3. Cand sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase
sunt distruse si astfel este impiedicata multiplicarea lor si formarea
de tumori.


  4. Cand este diagnosticat cancerul, inseamna ca persoana respectiva
are deficiente nutritionale multiple. Aceste deficiente pot sa apara
din cauze genetice, a noxelor din mediul inconjurator, a alimentatiei
si stilului de viata gresite..


  5. Pentru a preintampina deficitele nutritionale multiple , este
necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive,
ceea ce va duce la intarirea sistemului imunitar.


  6. Chimioterapia presupune "otravirea" celulelor canceroase cu rata
mare de crestere, dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu
  crestere rapida din maduva spinarii , tractul gastro - intestinal
,etc, iar organe importante ,cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau
plamanii pot fi iremediabil afectate.


  7. Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, in acelasi timp
arde, cicatrizeaza si distruge celule, tesuturi si organe sanatoase


  8..... Chimioterapia si radioterapia vor reduce, la inceput,
dimensiunea tumorilor. Folosirea indelungata a acestor tratamente nu
va duce, insa, la distrugerea definitiva a lor.


  9. Cand in corp se acumuleaza prea multe "deseuri" toxice rezultate
in urma chimio- si radioterapiei, sistemul imunitar este fie
compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor
infectii banale si a complicatiilor lor.


  10. Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii
genetice in celulele canceroase care le fac foarte rezistente la
tratament, si greu de distrus. Interventiile chirurgicale pot
determina diseminarea ( imprastierea ) celulelor canceroase la alte
organe (metastaze )...


  11. O metoda foarte buna de lupta impotriva celulelor canceroase
este de a le infometa, adica a se evita alimentele de care acestea au
nevoie pentru a se multiplica.


  CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU:
  a. ZAHAR
  Eliminand din alimentatie zaharul, se elimina astfel una din cele
mai importante surse de hrana a celulelor canceroase .Inlocuitorii de
zahar, indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina sau alte produse (
Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc ) au ca baza aspartamul ( E 951), o
substanta chimica daunatoare. Un inlocuitor natural al zaharului ar fi
mierea de albine si melasa, dar in cantitati moderate. Sarea de
bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba..
Alternativa ar fi sarea de mare ..


  b. LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE
  Laptele favorizeaza productia de mucus in corp, in special la nivelul
  tractului gastro - intestinal. Cancerul este hranit de acest mucus.
  Renuntand la lapte si produsele derivate si consumand lapte de soia
neindulcit, celulele canceroase "mor" de foame .......


  c. PH ACID
  Celulele canceroase "infloresc" in mediu acid . O alimentatie
preponderent carnivora induce un pH acid in corp, si ar fi mai bine sa
se consume peste si pasare in cantitati mici, decat carne de vita sau
porc.
  Carnea mai poate contine substante administrate animalelor : antibiotice ,
  hormoni de crestere si paraziti, ce dauneaza in special persoanelor cu
  cancer


  d. O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau
sub forma de suc, grau integral, seminte, nuci si fructe schimba pH-ul
corpului in alcalin. 20 % din alimentatie poate fi din alimente
gatite, inclusiv fasole boabe . Sucurile proaspete din legume asigura
necesarul de  enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel
celular in 15 minute de la consumare si care hranesc si favorizeaza
cresterea de celule  sanatoase . Este bine sa se consume sucuri
proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 4o grade Celsius
.


  e. Evitati cafeaua ,ceaiul si ciocolata ce pot contine cantitati mari de
  cofeina . Ceaiul verde este o alternativa foarte buna , avand si
proprietati anti - canceroase. Cea mai buna bautura este APA -
purificata
  sau filtrata pentru a fi astfel eliminate toxinele sau metalele grele ..
  Apa distilata este acida , deci evitati-o !


  12. Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate
  mare de enzime digestive. Carnea nedigerata ramane in interiorul
intestinului, intra in putrefactie si se creste astfel cantitatea de
  reziduuri toxice din corp.


  13. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine ...
  Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la
eliberarea de  cantitati din ce in ce mai mari de enzime ; acestea
ataca proteinele din  peretele celular si permit astfel celulelor
specializate sa distruga aceste celule canceroase .


  14. Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar, cum
  ar fi: IP6 (inozitolul sau vitamina B9, continut de taratele de grau,
  seminte, nuci ), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost
  utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene
Caisse  pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave. Cele opt plante
din reteta  originala sunt: ciuline sfant, radacina de brusture,
laminaria, trifoi
  rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel,
macris  marunt), antioxidanti, vitamine, minerale, etc., toate
stimuland imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea
programata a celulelor, metoda naturala a corpului de a scapa de
celulele  bolnave, nedorite si inutile.


  15... Cancerul este o boala a mintii, corpului si spiritului.. ..
  Gandirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa
  supravietuiasca . Furia, neiertarea si amaraciunea "construiesc" un
mediu  stresant si acid in corp . Trebuie sa invatam sa avem un spirit
iubitor si  iertator, sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata !


  16.. Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului.
Facand  exercitii fizice zilnice si de respiratie, oxigenul ajunge
adanc, la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importanta
pentru distrugerea celulelor canceroase


  ATENTIE
  1. Nu introduceti recipienti de plastic in cuptorul cu microunde


2. Nu congelati apa
  3. Nu puneti in microunde recipiente cu capace de plastic ....


  Dioxina este o substanta ce provoaca cancer in special la sani.
  Este extrem de toxica pentru celulele corpului. Dioxina este
eliberata din  plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator.
Recent, Dr. Edward  Fujimoto, manager al programului de sanatate din
cadrul Castle Hospital,
  a vorbit, in cadrul unei emisiuni TV, despre pericolele care pandesc
  sanatatea.  A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face...
Sa nu se incalzeasca mancarea la cuptorul cu microunde in vase de
plastic..... Este  vorba, mai ales, de mancarea ce contine grasime. A
recomandat, in schimb,  folosirea de vase de sticla sau ceramica
pentru a incalzi mancarea. Se  obtin aceleasi rezultate, dar fara
dioxina.


  Acesta este un material ce ar trebui trimis tuturor celor care sunt
importanti in viata voastra.



duminică, 3 iulie 2011

Chiar mancam sanatos?





http://www.rainmakerteam.co/video/Foodmatters_ro/foodmatters_ro.html

Luati-va putin timp si urmariti filmuletul...o sa va puna serios pe ganduri...




Miraculoasa reteta cu suc de orz





Va prezentam cea mai tare reteta de… suc natural, o reteta de suc care poate sa salveze, sa ajute in lupta contra bolii si sa dea satisfactie gusturilor atunci cand …va arde buza dupa o „racoritoare”. Luati ceva de scris si notati:
Dintre toate cerealele lasate omului de Dumnezeu orzul s-a dovedit a fi cel mai bun în curele de tratare si regenerare. Ce este in fapt sucul de orz? Un amestec natural si puternic de vitamine, minerale şi enzime, hormoni naturali şi clorofilă. Pentru ca aceste substanţe să fie prezente în cantitate maximă, trebuie să recoltăm firele verzi la 2-3 centimetri de rădăcină. În cazul unor cure mai lungi, se recomandă cultivarea orzului în ghivece, la domiciliu. Seminţele de orz se ţin la înmuiat în apă vreme de 24 de ore, după care se pun în pămînt la 1 cm adîncime şi se stropesc regulat (zilnic). Într-o săptămînă, vor apărea firele de orz. Dupa 10 zile… aveti orz la dimensiunea optimă pentru tratament.
Ce facem mai departe?
Sucul de orz verde se poate obţine prin trei metode simple: cu maşina de tocat carne, cu strocătorul de fructe sau în mixer. Pasta obţinută se strecoară prin tifon şi se bea doar lichidul limpede, de culoare verde. Este recomandat ca sucul să fie consumat imediat după preparare. Atentie mare: termenul său de valabilitate nu depăşeşte 6 ore. Sucul se bea diluat: la o treime de pahar de suc de orz se adaugă două treimi de apă sau de suc proaspăt de legume.
Schema de tratament este …extrem de simpla:
Doza zilnică este de cîte un pahar de suc diluat, băut de două-trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de masă. Pentru o cura de intretinere sunt suficiente doua saptamani de tratament, in timp ce pentru tratarea unor boli cronice este necesar ca o cura sa dureze minimum o luna. Un caz aparte il constituie bolile tumorale, benigne si maligne, in care aceasta cura are efecte maxime, daca este tinuta trei luni.Vreti sa stiti lista bolilor pe care le tineti departe sau… le invingeti cu suc natural de orz? Notati-va:
Anorexie, anemie, stomatite, afecţiuni oculare, gastrice, ulcer, cancer, colite, pancreatite, afecţiuni hepatice, constipaţie, arteroscleroză cerebrală, infarct miocardic, hipertensiune, hipotensiune, astm bronşic, gripe, viroze pulmonare, TBC pulmonar, rinite alergice, dereglări hormonale, diabet, obezitate, retard psiho-motor, neurastenie, insomnie, schizofrenie, epilepsie, nevralgie de trigemen, nevralgie facială, reumatism articular acut, lombosciatică, artrite, acnee, dermatite, eczeme, ulcere varicoase, tromboflebite, hemoroizi, fracturi, varice, avitaminoze, alopecie, sterilitate si….mare atentie domnilor…impotenţă sexuală. În cancer şi tumori benigne, sucul de orz verde inhibă, prin mecanisme încă necunoscute, procesul formării şi proliferării formaţiunilor tumorale.
Pentru a intelege cat este de importanta reteta pe care am primit-o si pe care v-o prezentam…trebuie sa stiti ca orzul conţine:
- de 250 de ori mai multă vitamina A decît salata verde
- de 25 de ori mai mult potasiu decît bananele
- de 11 ori mai mult calciu decît laptele
- de 11 ori mai mult fier decît ţelina
-de 7 ori mai multă vitamina C decît portocalele
- de 10 ori mai multă vitamina B1 decît spanacul
-de 23 de ori mai multă biotină decît laptele.


Acum faceti ce vreti, treceti pe suc de orz sau ramaneti pe „racoritoarele” de la raft!!!





Lamaia un fruct miraculos



Lamaia este un produs miraculos pentru uciderea celulelor canceroase.
Ea este de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia !!!
De ce nu suntem noi la curent cu asta?
Pentru ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice, care le-ar aduce imense beneficii.
Voi puteti, de asemeni, sa va ajutati un prieten care are nevoie, anuntandu-l ca sucul de lamaie ii este benefic pentru a preveni boala.
Gustul ei este agreabil si el nu produce efectele oribile ale chimioterapiei.
Daca aveti posibilitatea, plantati un lamai in spatiul sau in gradina voastra.
Cate persoane mor in timp ce acest secret este pastrat cu invidie, pentru a nu fi afectate beneficiile multimilionare ale marilor corporatii?
Cum stiti, lamaiul nu ocupa mult loc si este cunoscut pentru varietatile sale de lamai si lime.
Puteti sa consumati fructul in diverse moduri : puteti sa mancati pulpa, sa faceti suc, sa faceti bauturi, serbet etc.
I se atribuie multe virtuti, dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceasta planta este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca este de mare utilitate in toate tipurile de cancer. Se considera, de asemeni, ca este un agent antimicrobian cu spectru larg, care controleaza infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra parazitilor interni si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala crescuta si este antidepresiv, combate stress-ul si bolile nervoase.
Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul din cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de experimente efectuate in laborator dupa 1970, rezultatele au relevat ca sucul de lamaie distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, intelegand aici cel de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas...
Componentele acestui arbore au demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un produs chimioterapeutic utilizat uzual in lume pentru incetinirea cresterii celulelor canceroase. Si ce este inca f. uimitor este ca acest tip de terapie cu extract de lamaie distruge numai celulele maligne canceroase si nu afecteaza celulele sanatoase !
Institutul de Stiinte in Sanatate, L.L.C. 819 N. Str Charles Baltimore, MD 1201





Sucuri vindecatoare



Legumele consumate proaspete, sub formă de sucuri, sunt excelente pentru a-ţi menţine sau reda sănătatea. Află care sunt cele mai hrănitoare sucuri de legume şi ce poţi trata cu ele:


1. Sucul de ridiche neagră te scapă de tuse
Un remediu dulce şi reconfortant, sucul de ridiche neagră este ideal în caz de bronşite, tuse, viroze sau de gripe, datorită conţinutului mare de vitamină C şi de calciu.
Cum să-l foloseşti: Dai o ridiche prin răzătoare, o laşi trei ore, iar la sfârşit o storci pentru a obţine sucul. Este de ajuns să iei şase linguriţe de suc de ridiche neagră pe zi, ca să-ţi calmeze tusea şi să scapi de răceală sau de gripă.
Extrasfat: Copiii ar fi bine să ia câte trei linguriţe de suc pe zi.


2. Sucul de ţelină, depurativ natural
Pentru a elimina toxinele din organism, sucul de ţelină este exact ce ai nevoie. Stimulează transpiraţia, drenarea bilei şi elimină gazele intestinale.
Cum să-l foloseşti: În fiecare zi, bea câte trei pahare de suc de ţelină.
Extrasfat: Pentru eficacitate maximă, cura cu suc de ţelină este bine să fie ţinută timp de 15-20 de zile.


3. Sucul de castraveţi dizolvă pietrele la rinichi
Răcoritor, sucul de castraveţi este un bun diuretic şi dă rezultate în bolile de rinichi, cum este litiaza renală.
Cum să-l foloseşti: Amesteci 200 ml suc de castraveţi cu 200 ml suc de morcovi şi de ridiche neagră, plus puţină miere.
Extrasfat: La fel de bun este amestecul de suc de castraveţi, morcovi şi de sfeclă roşie.


4.Sucul de cartofi tratează ulcerul
Băut crud, sucul de cartofi cicatrizează mucoasele aparatului digestiv, îndeosebi mucoasa stomacală, datorită mineralelor pe care le conţine (cupru, calciu, magneziu), dar şi unei enzime din celulele vegetale.
Cum să-l foloseşti: Pentru un gust uşor de suportat, bea acest suc în amestec cu suc de morcovi. Pentru ulcer gastroduodenal, timp de o lună bea o jumătate de pahar cu suc, de patru-cinci ori pe zi.
Extrasfat: Pentru diabetici, este indicată o cură de zece zile cu acest suc.


5. Sucul de ardei gras întăreşte firele de păr
Datorită conţinutului său de siliciu, sucul de ardei gras întăreşte unghiile şi rădăcina părului. De asemenea, îl poţi încerca şi atunci când te supăra crampele sau când te simţi balonat.
Cum să-l foloseşti: Cu o jumătate de oră înainte de mesele principale, bea câte un pahar cu suc de ardei gras, cu înghiţituri mici.
Extrasfat: Sucul este mai eficient dacă îl combini astfel: o parte suc de ardei gras, două părţi suc de spanac şi două de suc de morcovi.


6. Sucul de ceapă combate ateroscleroza
Una dintre cele mai răspândite afecţiuni, ateroscleroza, manifestată prin îngroşarea pereţilor arterelor, poate fi combătută cu ajutorul sucului de ceapă.
Cum să-l foloseşti: În sucul obţinut dintr-un kilogram de ceapă roşie adaugi 300 grame de miere. Ţii sucul la frigider şi iei din el 50 ml pe zi, timp de trei-patru luni.
Extrasfat: Un pahar de suc de ceapă pe zi, diluat cu puţină apă, suc de ţelină sau de morcovi, alungă astenia.


7. Sucul de roşii, bun pentru inimă
Acest suc are proprietatea de a micşora viscozitatea sângelui, prin urmare reduce riscul afecţiunilor vasculare, precum cardiopatia ischemică sau insuficienţa cardiacă.
Cum să-l foloseşti: Ţine o cură de o lună, în care bei câte 200 ml suc de roşii de trei ori pe zi.
Extrasfat: Sucul se bea imediat după preparare.


8. Sucul de sfeclă scade tensiunea
Conţinutul mare de nitraţi naturali pe care îl are sucul de sfeclă roşie dilată vasele de sânge şi-ţi este de ajutor dacă ai hipertensiune arterială.
Cum să-l foloseşti: Bea câte un pahar de suc pe zi, în trei reprize.
Extrasfat: Bea sucul combinat cu alte sucuri, precum cel de morcovi.


9. Sucul de sparanghel, un bun diuretic
Cura cu suc de sparanghel este eficientă în cazul tulburărilor renale. Are acţiune diuretică datorită unei substanţe numite sparanghina.
Cum să-l foloseşti: Se bea un pahar pe zi, îndoit cu puţin suc de morcovi.
Extrasfat: În combinaţie cu suc de ţelină, alungă oboseala.

Varza cat un depozit de medicamente




Folositi-o mai ales cruda. Face cat un depozit intreg de medicamente

La * Hepatita, bolile de ficat in general
O substanta continuta de catre varza, sulforafanul, stimuleaza puternic producerea unor enzime care joaca rolulde detoxifiant al ficatului.
De asemenea, consumul de varza s-a dovedit a preveni procesele de distrugere celularala nivelul ficatului, sub actiunea factorilor infectiosi sau a celor chimici.
Pentru a obtine aceste rezultate, se recomanda consumul verzei crude, sub forma de salata, de macar 3 ori pe saptamana.
La * Boala canceroasa -
In ultimii douazeci de ani au fost efectuate nu mai putin de 94 de studii care au aratat ca varza c onsumata cruda, murata sau gatita rapid are efecte antitumorale si anticancerigene.

Substantele active din frunzele de varza stimuleaza apoptoza celulelor maligne (apoptoza=un program de autodistrugere folosit de organism pentru eliminarea celulelor imbatranite regleaza actiunea hormonilor steroidieni in organism (implicati in aparitia a numeroase forme de cancer), regleaza ritmul de diviziune celulara, stimuleaza cresterea productiei enzimelor responsabile de inactivarea si de eliminarea celulelor maligne.

Trei-cinci zile pe saptamana, in care consumam cate 200 de grame de salata de varza, ne pot salva viata, punandu-ne la adapost de o incredibila multitudine de forme de cancer despre care vom vorbi detaliat in cele ce urmeaza:

* Cancerul vezicii urinare
In medie, 336.000 de noi cazuri pe an la nivel mondial sunt diagnosticate cu aceasta boala, afectand de trei ori mai multi barbati decat femei.
Conform cercetarilor medicilor de la Universitatea din Texas, care au studiat cazurile a 697 de bolnavi de cancer al vezicii urinare, in paralel cu cazurile a 708 persoane sanatoase din aceeasi grupa de varsta si de aceeasi rasa, consumul de varza reduce puternic incidenta acestei boli.
La persoanele care consuma de mai multe ori pe saptamana varza cruda (dar si alte legume inrudite, cum ar fi varza rosie, conopida si broccoli) incidenta cancerului vezicii urinare este cu 29% mai mica.

* Cancerul la prostata -
O cercetare facuta in Statele Unite pe 1000 de persoane de sex masculin arata ca persoanele care consuma, la macar o treime din mese, legume in stare cruda, au cu 35% mai mari sanse sa nu faca aceasta boala.
Interesant este ca la cei care consuma, la macar o treime din mese, in mod special varza cruda si legume inrudite (broccoli, conopida, varza rosie), riscul de a face cancer la prostata scade cu 44%.
* Cancerul la san
Nu avem spatiu pentru a rezuma in acest articol toate studiile facute despre efectele preventive ale consumului de varza in neoplasmul mamar (in Singapore, China, Statele Unite, Polonia, Olanda), dar toate arata ca femeile care consuma varza cruda sau murata se bucura intr-o proportie foarte ridicata de imunitate fata de cancerul la san. Conform cercetarilor, cea mai ridicata rata a imunitatii o au femeile care au consumat varza, inca de la varsta de 12-13 ani, macar o data la 2-3 zile.
In multe regiuni din Polonia de pilda, unde datorita obiceiurilor culinare, o femeie consuma inca din adolescenta in medie, 25- 30 kg de varza pe an, cazurile de cancer mamar sunt mai rare, cu incredibilul procentaj de 72%, decat in celelalte zone ale lumii.
* Cancerul de colon si de rect -
Intr-un studiu-gigant facut in Olanda, au fost colectate datele privind vulnerabilitatea la cancer intestinal, in raport cu obiceiurile alimentare, de la o suta de mii de persoane, pe o perioada de timp de sase ani.
Conform raportului final al acestui studiu, publicat in anul 2000, la persoanele care consuma zilnic vegetale crude se inregistreaza cu 25% mai putine cazuri de cancer intestinal.
La vegetarienii care consuma cu predilectie legume din familia cruciferelor, adica varza, varza rosie, conopida si broccoli, incidenta cancerului de colon si de rect este cu 49%mai redusa, fiind practic de doua ori mai protejati de aceasta teribila afectiune.

* Cataracta -
Salata de varza cu ulei de masline este o excelenta sursa de vitamina C si de vitamina A. Ambele vitamine au un puternic efect antioxidant si, intre altele, stopeaza procesul de producere al cataractei. Asadar, pentru profilaxia acestei afectiuni, se recomanda consumul, macar de trei ori pe saptamana, al verzei proaspete, cate 200 de grame minimum, sub forma de salata.





Tratamente interne

* Obezitate -
In Statele Unite si, mai nou, in Europa, curele de slabire pe baza de varza fac adevarate furori. Cea mai populara este de departe cura cu supa de varza, cu care se obtin cele mai rapide scaderi in greutate si pe care... nu v-o recomandam !. De ce? Pentru ca hranitul exclusiv cu varza fiarta si, eventual, cu alte mici adaosuri hipocalorice este o tortura ineficienta pe termen lung.
In schimb, consumul zilnic, macar la pranz si la cina, a cate 200-300 de grame de salata de varza cruda, poate face minuni in reglarea ponderala, e drept, pe termen lung. Varza este foarte bogata in fibre (celuloza), are putine calorii, multe vitamine si minerale, ajutandu-ne sa slabim natural in tact sanatos.
Obiceiul de a consuma timp de 3-4 zile pe saptamana aceasta salata in cantitati mari are si alte avantaje: reduce cantitatea de hrana consumata la fiecare masa, curata organismul de toxine, ne ajuta in regimurile disociate.
Mai mult, consumul acestei salate este un important pas pentru schimbarea obiceiurilor alimentare si a stilului de viata, cheia reglarii greutatii corporale.
* Adjuvant contra cancerului uterin -
Un miniexperiment la care au participat 30 de femei cu cancer uterin in stadiul I (unu) a presupus consumul unui extract de varza, care contine o substanta denumita I3C (prescurtarea de la indol-3-carbinol). Dupa 12 saptamani de administrare, analizele au aratat ca la 47,5% dintre femeile care au beneficiat de experiment, celulele maligne au disparut, neoplasmul inregistrand remisie completa.
Prin comparatie, la nici una dintre pacientele din grupul de control, care au luat un remediu placebo (fals), nu s-a inregistrat remisia cancerului. Contra acestei afectiuni se recomanda o cura de 3-4 luni, timp in care se consuma suc foarte proaspat de varza, din care se beau 600-800 de ml pe zi.

* Adjuvant contra cancerului la san -
Mai multe studii de medicina experimentala arata ca tratamentele cu compusii pe baza sulf prezenti in varza determina remisia tumorilor maligne mamare, intr-un procentaj de cel putin 40%. Ca adjuvant contra acestei afectiuni, se recomanda consumul zilnic de salata proaspata de varza la macar o masa. Suplimentar, se tin cure de cate 4 saptamani, in care se consuma cate un pahar (200 ml) de suc de varza, dimineata si seara.
* Valori ridicate ale colesterolului, ateroscleroza (arterioscleroza)-
Cercetatorii de la Universitatea de Medicina din Hawaii, Statele Unite, au evidentiat faptul ca unii compusi din varza impiedica transportul colesterolului cu densitate redusa (forma periculoasa a acestuia), catre vasele de sange si catre tesuturi.
De asemenea, varza impiedica formarea placilor de aterom si sclerozarea peretilor arterelor. Se recomanda consumul de varza sub forma de salata, cate 300 de grame zilnic, vreme de macar trei zile pe saptamana.

* Constipatia -
Cel mai simplu tratament este consumul de varza murata, macar 200 de grame pe zi. In varza murata se gasesc asa-numitele "bacterii prietenoase", care combat constipatia prin reglarea florei intestinale. Apoi, varza murata este bogata in fibre (celuloza) de unde si efectul ei de "matura" a colonului, din care extrage, prin absorbtie, toate reziduurile si apoi ajuta la eliminarea lor prompta.

* Surmenaj fizic si intelectual -
Consumul de varza cruda sub forma de salata este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular si pentru sistemul nervos. Bogata in vitamine si in minerale, continand substante cu efecte stimulatoare pentru sistemul nervos central, fitohormoni care intensifica procesele de regenerare din organism, varza are efect adaptogen si anti-oboseala.
Se tin cure de trei saptamani, timp in care se consuma la pranz si la masa de seara cate o farfurie (125 de grame) de salata de varza. Acest tratament este fo arte bun adjuvant si contra depresiei psihice..

* Menopauza -
Studii preliminare arata ca un consum saptamanal de varza cruda (200 de grame pe zi, vreme de macar 4 saptamani) imbunatateste secretia hormonului estrogen si, important, regleaza raspunsul receptorilor acestor hormoni din organism. Rezultatul este instalarea mai tarzie a menopauzei, atenuarea simptomelor de inceput ale acesteia (bufeuri, transpiratie, nervozitate etc.), prevenirea si combaterea unor afectiuni specifice menopauzei, cum ar fi osteoporoza, prolapsul uterin, cancerul ovarian si uterin.

* Infectii respiratorii -
Varza este mai bogata in vitamina C decat portocalele, are putine calorii si multe substante cu efect antioxidant, contine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomanda in mod special ca remediu pentru intarirea imunitatii. Se administreaza proaspata, sub forma de salata, cate 3-400 de grame pe zi, la bolnavii cu infectii respiratorii, pentru a sustine si pentru a grabi procesul vindecarii.
Persoanelor care iau antibiotice de sinteza li se recomanda si varza murata, pentru restabilirea florei tubului digestiv si pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.

Tratamente externe

* Arsuri de gravitate mica si medie -
Se fac spalaturi si se pun comprese vreme de 15 minute, cate 2-3 pe zi, cu suc proaspat de varza. Are efect antiinfectios (antiseptic), ajuta la o vindecare mai rapida si estetica, previne formarea cicatricelor cheloide.

* Rani care se vindeca greu -
Se pun zilnic comprese cu suc de varza, care se tin vreme de o ora, dupa care se lasa zona tratata sa se usuce la aer inca o ora. Studiile arata ca prin mecanisme inca prea putin cunoscute (se presupune ca varza contine substante stimulatoare ale cresterii anumitor tesuturi), procesul de vindecare al ranilor este mult accelerat, scade riscul de infectie, semnele care raman dupa vindecare sunt mult mai putin vizibile.

* Eczeme infectioase, infectii fungice
Frunzele de varza proaspat zdrobite cu ciocanul pentru snitele se pun pe zona afectata, apoi se aplica deasupra un nailon, care se fixeaza cu bandaj sau cu leucoplast. Se lasa sa actioneze vreme de 4 ore pe zi, dupa care zona tratata se lasa sa se zvante la aer, macar 45 de minute. Aplicatia se face pana la vindecare. Compusii pe baza de sulf din frunzele de varza au o puternica actiune antiseptica asupra bacteriilor si a ciupercilor parazite.

* Cancer de piele -
Se pune zilnic si se tine vreme de 4-6 ore pe zona afectata, o cataplasma din frunze de varza, identica cu cea prezentata anterior, la tratamentul eczemelor. Foarte multe persoane cu epiteliom bazocelular si spinocelular au beneficiat de uimitoarele efecte ale acestui tratament simplu, dar care da rezultate acolo unde cele mai savante si invazive metode de tratament dau greu rezultat.

* Entorsa, luxatii -
Se pun pe zona afectata frunze de varza bine zdrobite (vezi mai sus) si se leaga cu o fasa. Aplicatia se face vreme de 4 ore pe zi. In primele doua zile de la producerea accidentului se pun deasupra cataplasmei si pungi cu cuburi de gheata.. Practica arata ca datorita acestui tratament, timpul de refacere a ligamentelor se scurteaza, durerile sunt atenuate, in multe cazuri, iar pungile cu lichid sinovial care se formeaza sunt mult mai mici.

* Dureri reumatice -
Pe zona afectata, se pun dimineata si, eventual si seara, frunze de varza bine zdrobite. Se tin minimum doua ore. Intern, se consuma cate 1-2 pahare de suc proaspat de varza pe zi, in cure de 40 de zile, urmate de 14 zile de pauza. Tratamentul extern si intern cu varza proaspata are efect antiinflamator articular, incetineste sau chiar stopeaza procesele degenerative, ajuta la recastigarea mobilitatii articulare.

FRUMUSETE

* Ten incarcat -
se sterge vreme de cinci minute, in fiecare dimineata si in fiecare seara, pielea de pe obraji si de pe gat, cu un tampon bine inmuiat, din cand in cand, in suc proaspat de varza. Aceasta aplicatie are un excelent efect de curatare a pielii, previne tulburarile de pigmentare, da un plus de stralucire tenului astfel tratat.
* Piele imbatranita - bogata in vitamina A si in vitamine din complexul B, continand substante care imbunatatesc irigatia cu sange a pielii, avand efect de curatare profunda a tenului, sucul de varza este unul din secretele saloanelor de cosmetica care obtin rezultate miraculoase. Se pun comprese cu suc foarte proaspat de varza, care se tin vreme de 10-15 minute, dupa care se indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce la aer alte 15 minute. In final se aplica o crema hidratanta.




VARZA ROSIE
Este, practic, aceeasi specie ca si varza alba, fiind o varietate a acesteia. Dincolo de infatisare, intre varza rosie si cea alba mai sunt insa si alte diferente, invizibile cu ochiul liber, dar extrem de importante. De pilda, spuneam despre varza alba ca are un continut de vitamina C mai mare decat portocalele. Ei bine, varza rosie contine pana la... 6-8 ori mai multa vitamina C decat surata ei alba, fiind un adevarat concentrat din aceasta vitamina.
Apoi, pigmentii care dau culoarea rosie acestei legume au un rol foarte important ca medicament. Asadar, tinand cont ca modalitatile de preparare ale verzei rosii sunt perfect identice cu cele prezentate la cea alba, sa vedem in continuare cateva recomandari terapeutice extrem de importante:
* Alzheimer - antocianii, adica pigmentii rosii din aceasta varietate de varza, fac adevarate miracole in prevenirea si in combaterea degenerarii celulelor din sistemul nervos central.
Se consuma salata proaspata, cate 300 de grame pe zi, in cure de 60 de zile, urmate de alte 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.
Inca nu se stiu foarte multe lucruri despre capacitatea tratamentului cu varza rosie de a restabili functiile cerebrale alterate de Alzheimer, insa efectul de prevenire si de incetinire sau chiar de blocare a evolutiei bolii cu ajutorul verzei rosii este cert.

*Febra -
Se administreaza salata de varza (150 de grame) sau sucul de varza (100 ml) de 2-3 ori pe zi.
Continutul ridicat de vitamina C al acestei legume ajuta inima si sistemul cardiovascular sa reziste cu succes la temperaturii ridicate, catalizeaza actiunea sistemului imunitar, care este principalul "beneficiar" al acceselor de febra.
* Alergia -
este prevenita de o cura cu salata de varza rosie cruda (ori chiar murata) pe timpul iernii. Se consuma 200-300 de grame zilnic, pe o perioada de timp de 3 luni urmata de alte 3 saptamani de pauza, dupa care se poate relua. Bogatia de vitamina C si de antioxidanti din aceasta leguma ajuta la reglarea reactiei sistemului imunitar la interactiunea cu factorii externi.